Premieră în acordul cu FMI: Guvernul și BNR merg la Bruxelles pentru discuții

Premieră în acordul cu FMI: Guvernul și BNR merg la Bruxelles pentru discuții
Publicat: 12/11/2014, 15:23

Negocierile de la Bruxelles vor fi foarte concentrate, pe parcursul a patru zile, începând de marți, 16 septembrie, și până vineri, 19 septembrie, spre deosebire de misiunile de la București, care se întindeau pe o perioadă între zece zile și două săptămâni,potrivit Mediafax.

„Decizia a fost legată de contextul intern al campaniei electorale, ambele părți înțelegând ca discuțiile să nu fie folosite în scopuri politice, fiind mai degrabă discuții tehnice. FMI are ca regulă să nu se implice în politicile interne pe perioada campaniilor electorale, dar era necesar ca această misiune de evaluare să aibă loc”, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.

Delegația FMI va fi condusă de Andrea Schaechter, cea a CE de către Istvan Szekely, iar delegația Băncii Mondiale de Elisabetta Capanelli, directorul de țară pentru Romania și Ungaria.

Guvernul României va fi reprezentat, potrivit programului actual, la nivel de miniștri, dar nu este exclus ca la ultimele discuții, din 19 septembrie, să participe și premierul Victor Ponta, au menționat sursele.

Banca Națională a României va fi reprezentată la nivel de conducere de către guvernatorul Mugur Isărescu, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu și viceguvernatorul Cristian Popa.

Negocierile din primele două zile se vor purta la nivelul staffurilor tehnice și vor privi exclusiv execuția bugetară de până în prezent și cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va include și reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, începând cu 1 octombrie.
Joi, 18 septembrie, vor începe discuțiile la nivel de miniștri, printra care se numără ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu și ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

În ultima zi figurează o întâlnire la nivel de conducere executivă a BNR cu misiunile complete ale FMI, Comisiei Europene și a Băncii Mondiale, urmată de o discuție amplă pe rectificarea bugetară, proiectul de buget pentru 2015, taxarea energiei (redevențele) și prognozele privind evoluția încasărilor ANAF.

O altă temă importantă a ultime zile o reprezintă reforma în sectorul energetic, unde va participa ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Autoritățile române intenționează să amâne cu doi ani calendarul de liberalizare a prețului la gazele naturale furnizate populației, negociat în cadrul acordului cu FM, CE și BM.
Premierul Ponta a declarat miercuri că raportul Ministerului Finanțelor privind sistemul de redevențe petroliere va fi discutat cu delegația FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale în luna noiembrie, la viitoarea vizită în România a misiunii organismelor financiare internaționale.

„Cu siguranță, raportul pe care îl întocmește Ministerul de Finanțe, cu asistența Băncii Mondiale, va fi discutat la următoarea vizită a delegației Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaționale și Băncii Mondiale la București, vizită care, din câte știu eu, va fi în luna noiembrie”, a afirmat șeful Executivului.

Misiunea FMI a plecat din România la finele lunii iulie fără a-și da acordul pe măsurile promovate de Guvern, principala discuție vizând reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, chiar dacă fusese amânată de la 1 iulie la 1 octombrie.
Misiunea comună a arătat în acele discuții că planurile autorităților sunt nerealiste, mai ales din perspectiva execuției bugetare de până atunci, dar și în ceea ce privește bugetul pentru 2015, când trebuie realizată o nouă reducere a deficitului bugetar, de la 2,2% din PIB la 1,4% din PIB, concomitent cu creșterea cheltuielilor pentru apărare.

Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, declara ulterior că proiectul de buget pentru 2015 nici nu va putea fi eleborat până spre sfârșitul anului, atunci când se vor cunoaște mai bine mai mulți indicatori macroeconomici.
Mai mulți analiști contactaț de MEDIAFAX apreciază că există un mare risc ca acordul cu FMI să fie rupt dacă Executivul va pune în aplicarea toate promisiunile electorale, inclusiv majorări de pensii și salarii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Tortură în stil mafiot la o stână din Bacău. Proprietarul i-a turnat picioarele în beton...
Cum a ajuns să arate mormântul Denisei Răducu, la 7 ani de la moartea sa....
Mititelu, scandal monstru cu Becali! A luat decizia să nu mai vorbească niciodată: de la...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
Prima condamnare după Legea Anastasia: Ce pedeapsă a primit un șofer beat care a omorât...
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca...
Celebra actriță, diagnosticată cu CANCER MAMAR. E devastată după reconstrucția mamară. „Sunt în viață și...
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele...
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Recalcularea pensiiilor în România: Majorare de 65% pentru pensionari până la finalul anului în curs
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Cât de bună e, de fapt, Dacia Duster 2024? VIDEO
Salariul minim va fi majorat de la 1 iulie, de la 3300 de lei la...
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Reguli la buletin. Obligatoriu pentru românii care nu locuiesc la adresa declarată
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare...
Imaginile durerii! Patrizia și Bianca s-au întors acasă în sicrie albe! VIDEO cutremurător
Adrian Minune, despre legătura pe care o are cu Florin Salam. „Eu sunt tatăl lui...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Nvidia a depășit Apple! Este a doua cea mai valoroasă companie din lume
×